DEGUSTARI

Vă așteptăm la Crama Budureasca pentru degustări profesioniste pentru fiecare client și orice ocazie!

Vizitează-ne

Vinul Toamnei 2020. Budureasca Orange Wine.

Categorie: Crama Budureasca | Data: 2020-09-16

Septembrie este o lună de tranziție, în care vara și toamna parcă amână inevitabila despărțire. Dacă în mijlocul verii preferam să ne răcorim cu roséuri și spumante fancy, acum, la început de toamnă, preferăm niște vinuri mai structurate. Și cine poate descrie mai bine toamna, dacă nu un Orange Wine – vinul care îi împărtășește preferințele în materie de culori, dar și intensitatea aromelor?

Budureasca Orange Wine

Budureasca Orange Wine este un vin tainic, care dezvăluie multe paradoxuri, unul dintre acestea fiind faptul că deși a fost creat prin metode vechi, descoperite acum mii de ani, el este un vin modern, inedit, diferit de orice alt vin din portofoliul cramei. Putem spune că acest vin este rezultatul unei interpretări moderne a versiunii tradiționale a vinului Orange.

Un alt paradox este faptul că a fost creat din struguri albi de Sauvignon Blanc și Fetească Regală, însă vinificat prin metode specifice vinurilor roșii. Strugurii au fost desciorchinați și presați ușor, după care au fost lăsați să fermenteze împreună cu pielițele la o temperatură de circa 18-20°C, pentru 3 săptămâni, timp în care aceștia au avut parte zilnic de procedee specifice pentru a păstra pielițele strugurilor umede, pentru extragerea de arome, taninuri și culoare.

Budureasca Orange Wine este un vin corpolent ca structură și densitate, care se diferențiază prin culoare, arome și gust, oferindu-ne o experiență cu adevărat unică.

👁️ Culoare

Galben-portocaliu pal, foarte asemănătoare chihlimbarului, cu reflexii aurii strălucitoare.

👃 Arome

Buchetul de arome conține note de flori sălbatice, ierburi aromatice, ceară din stup, condimente și gem de caise.

👅 Gust

Gustul dezvăluie accente de mere caramelizate, cu taninuri naturale și o subtilă senzație amăruie, tipică pentru Orange Wine.

🐍 Șarpele – simbolul misterului și al metamorfozei

În veșnică metamorfoză, umbra șarpelui ne urmează încă din trecutul îndepărtat. Încolăcit pe trunchiul Pomului Cunoașterii, pe sceptrul lui Esculap, sau pe steagul dacic de luptă, șarpele își leapădă pielea solzoasă, într-o repetată renaștere și reînnoire, purtându-și prin timp veninul care aduce deopotrivă și moartea, și vindecarea.

Viclean și ispititor, tăcut și sfios sau clevetitor, vinul împărtășește multe dintre virtuțile, păcatele și secretele sale cu cele ale șarpelui. Sub chinul teascului, boabele nobile de struguri își lasă în urmă pielița precum șarpele își abandonează învelișul, dezvăluind veninul dulce al vinului. Totul se petrece într-o continuă schimbare și transformare, adusă de condițiile fiecărui an de recoltă din viile Budureasca.

Budureasca Orange Wine – Vinul Toamnei 2020. Comandă-l pe www.budureasca.ro și servește-l la o temperatură de cca. 14 grade C, alături de preparate importante din carne de pește!