Intelectualii și vinurile roșii de la Origini

Categorie: Fara categirue | Data: 2020-01-15

Recente

Intelectualii au avut dintotdeauna o relație specială cu vinul. Ei sunt unii dintre cei care înțeleg că vinul merge cu orice, de la scris, gastronomie, muzică, filme și discuții lungi până la evenimente sociale, culturale și profesionale.

Ba chiar există o analogie între intelectuali și vinurile bune. Cum spunea un intelectual, ei „sunt zdrobiți de către viață și lăsați în întuneric precum vinurile, până când se maturizează și devin acel ceva cu care să-ți placă să iei cina”.

Pentru a evita eventualele confuzii, este necesar să atragem atenția asupra faptului că intelectual nu înseamnă neapărat inteligent. Intelectualul este omul care se lasă ghidat prin viață de intelect mai mult decât de inimă și emoții. El vrea fapte concrete, nu povești. Totuși, în mod ironic și paradoxal, atunci când provocările îi impactează emoțional, mulți intelectuali se pierd în amalgamul de emoții și fantezii ale minții.

Noi am ales 3 vinuri Budureasca din gama Origini, care cuceresc spiritul intelectualului și le-am analizat în funcție de felurile de a fi a celor care le iubesc.

3 vinuri roșii din gama Origini pentru 3 tipuri diferite de intelectuali

Cabernet Sauvignon din gama Origini (sec) – pentru intelectualul clasic

El este intelectualul direct, ferm, care știe să se facă ascultat. Este genul care ascultă în general muzică clasică și jazz. Îl atrage lumea afacerilor, mai ales cele vechi, cu tradiție. Are un autocontrol de invidiat și își planifică atent acțiunile.

Despre Cabernet Sauvignon din gama Origini (sec) poți citi mai multe aici.

Reserve din gama Origini (sec) – pentru intelectualul pasionat

Reserve este un vin corpolent, care îl completează perfect pe intelectualul pasionat. El este genul care se integrează rapid atât în grupurile mari cât și în cadrul întâlnirilor mai intime. Cu el conversațiile sunt întotdeauna o plăcere. Viața lui este condusă de pasiune și rafinament, exact ca notele de vanilie și caramel din Reseve.

Despre Reserve din gama Origini (sec) poți citi mai multe aici.

Shiraz din gama Origini (sec) – pentru intelectualul extrovertit

Intelectual care iubește Shirazul este sufletul petrecerilor. El este cel care, atunci când vine vorba de distracție, aruncă contemplările și inhibițiile pe geam și dansează până dimineață. Este un spirit liber și iubește să experimenteze lucruri noi. Îi place să călătorească și să cunoască oameni din toate colțurile lumii.

Despre Shiraz din gama Origini (sec) poți citi mai multe aici

Origini, gamă de top, conține vinuri exclusiviste, corpolente, cu personalități unice, create din struguri atent selecționați și sortați manual, ce provin din parcele unde condițiile de climă, sol și expunere la soare sunt ideale. Acestea au parte de un amplu proces de creație, monitorizat încă de la faza de cultivare a viței de vie până la învechire, și sunt produse în cantități limitate.

Calitatea atestată internațional a vinurilor Origini vine dintr-o îmbinare armonioasă între alegerea celor mai buni struguri și procedeele avansate de producție de care dispune Crama Budureasca.

În compania aromelor unui vin desăvârșit, precum cele din gama Origini, un intelectual va experimenta cu siguranță ceea ce Emil Cioran a numit „delirul spiritului”.

Explorează universul Origini aici!

Sursă foto articol: https://www.menshealth.com.au/media/7822/man-drinking-red-wine.jpg